zmeu

 

Libertatea civilizată a cârciumilor nu se putea compara cu libertatea copiilor care goi alergau câmpiile. Cu zmeul ridicat deasupra tuturor. A Helgăi. Deasupra lui ȋnsuşi. Libertatea civilizată ȋi permitea să traseze doar conturul lui şi cel al lumii. Iar lumea semăna cu un hârdău plin de excremente ȋn care zmeul era ȋnghiţit. În care Helga era doar schiţa din minte. Soră ce nu mai poate mângâia.

Intră ȋntr-o curte plină de copaci.

Se străduieşte să găsescă o cărare prin care să se poată strecura. Sângele i se ȋncheagă ȋn vene. Crengile uscate de pe jos ȋi biciuie pulpele picioarelor. Fuge. Pieptul i se bombează, ţinând aerul cald strâns ȋn el. Crede că va muri. Că va muri ȋn sfârşit ȋn singurul loc golit de civilizaţie. Va muri ȋnsă ȋn locul cel mai civilizat cu putinţă. Pălăria şi bastonul ȋi cad. Se afânează ȋntre grămezile de crengi uscate, ca şi cum ar intra ȋntr-un ȋntuneric infinit. Imediat i se prăbuşeşte şi corpul. Aici nu-l va găsi nimeni niciodată. Nimeni nu va fi atât de civilizat ȋncât să-l poată găsi. Nici oameni, nici animale nu vor da peste corpul dintre crengi. Nici al pământului nu va fi. Doar al lui ȋnsuşi. Al Helgăi.

Inima

                

                Sângele se ȋnnegreşte. Pe mâini urcă zgârietură după zgârietură. Puţin mai sus se ȋntretaie… Câte un ochi gol se holbează la mine. Să nu mă sperii clipesc odată cu ei. Făceam asta deseori când mă jucam cu Helga. Ne priveam fix, apoi clipeam ȋn acelaşi timp, acelaşi mod, ritm. Atât părea să avem ȋn comun. De aceea i-am vrut degetele pe piele. Dacă era cu putinţă aş fi ȋngropat-o pe surioara mea ȋn mine. Sunt convins că făceam acelaşi lucru şi acum. Aş fi cuibărit-o ȋn căuşul scrotului şi n-ar fi refuzat. Aici se putea odihni ca o fetiţă. Ar fi rămas inocentă. Sărutată de toate târfele. Frăgezită cu limba. Amintirea ei ar fi stat vărgată pe scrot. Azi memoria mi-e zgâriată pe braţe, astăzi amintirea Helgăi e sfincterul.

 

 

frica

 

 

De cum intrăm ȋn subsolul ceasornicăriei văd şapte scaune fixate ȋn jurul unei căldări aurite. Cea care mă conduse până acolo ȋmi făcu semn să mă aşez. Acelaşi lucru ȋl făcură şi ceilalţi bărbaţi. Numai că dacă ei păreau că sunt relaxaţi, ca şi cum ar fi obişnuiţi cu ceea ce urma să se ȋntâmple, nu acelaşi lucru ȋl trăiam şi eu, căci simţeam efectiv cum toate măruntaiele mi se adunaseră ȋn piept. Păream un stup. Intestinele, stomacul şi ficatul formaseră un cordon solid care se plia perfect după forma ovoidă a inimii. Aproape sufocată, aceasta bătea infernal, iar presiunea bătăii o simţeam ȋn tâmple. Regretam toată implicarea ȋn dezvăluirea misterului La Bouche. Care este problema mea, până la urmă?, mai apucasem să mă chestionez ȋnainte să simt cum o cordeluţă metalică mi se pune pe cap, ȋnţeapându-mă ȋn creştet. Să-mi fi ajuns sonda asta până la substanţa cenuşie? Când ochii ȋmi fuseseră acoperiţi cu o eşarfă, ȋncepusem să tremur ȋn toată regula. Dacă aş fi ştiut atunci că fâşiile metalice de pe capetele noastre erau legate printr-un fir transparent de cordeluţele femeilor, probabil aş fi ȋnceput să urlu. 

hrana

 

               Esofagul ȋmi era căptuşit de o crustă groasă. Îmi dădea senzaţia că ȋn mine există doar o reţea de ţevi ruginite prin care nu mai trecuse de ani ȋntregi o firimitură. Cum nu fusese folosit de ceva timp, rectul se stânse atât de tare, ȋncât luase forma unui dop de plută. Buzele mă usturau, neumezite fiind de ceva vreme. Ba chiar erau dăţi când se crăpau şi ȋncepeau să sângereze. Departe de a mă ȋnspăimânta, lucrul mă bucura, pentru că din cheagurile de sânge negricioase, adunate ȋn colţurile gurii ȋntocmai ca un pluton de execuţie, mă hrăneam.

uroborushii

Un drum ȋnceput e un drum bun de continuat, lucru pe care oamenii normali se feresc să-l facă. Mai bine se ȋntorc cu râturile spre cozile proprii, de care ca şerpii se apucă, decât să meargă ȋnainte pe drumul pornit. 

visele

 

          De sub aşternutul gălbui i se zărea doar pubisul. Visele, de forma unor linguri cu coadă lungă şi subţire, se dezlipeau de pe el unul după celălalt. Întretăindu-se, construiau din corpul silit să se deşire, o calotă perfect rotundă. Draperiile lăsau să iasă ȋn evidenţă boldurile patului şi baldachinul brodat cu caricaturi hidoase, câtă vreme fiecare organ se deşira ȋn tihnă, ca ȋntr-un ritual. Mai noduroasă de felul ei, inima se deşiră lent, ȋn fâşii subţiri ca aţele. 

ţipetele

Patul pare o cuşcă. Respiraţia mutrelor hidoase devine, ȋn contact cu porii pielii, o membrană opacă şi mâzgoasă. Câteodată, te fac să te simţi ca ȋntr-un pântec. Dai la o parte baldachinul cu mutre hidoase. Iei din portabac o ţigaretă de foi. Îi aprinzi capătul, apoi, goală, cu sexul la vedere, te aşezi ȋn fotoliul din dreptul patului. Fumezi ca o ȋncepătoare, uzi filtrul ţigaretei. Aştepţi deplinătatea soarelui de dimineaţă care să te ȋncălzească, ȋnsă pielea ţi se zgribuleşte din cauza valului răcoros care te cuprinde. Ţipetele. Ai vrea să mergi ȋn camera aceea, să-i faci să tacă.